PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE A UNEI SOLICITĂRI DE EMITERE A AVIZULUI TEHNIC FAVORABIL/SUPLIMENTULUI DE AVIZ TEHNIC FAVORABIL ÎN CONTUL DESCHIS

Prezenta procedură se aplică pentru toți operatorii economici care au cont deschis în cadrul platformei și solicită eliberarea AVIZULUI TEHNIC FAVORABIL/SUPLIMENTULUI DE AVIZ TEHNIC FAVORABIL pentru echipamentele de marcat electronice fiscale.

Înregistrarea unui cereri în contul operatorului economic se va realiza utilizând platforma informatică pusă la dispoziție de ICI București, disponibilă la https://casedemarcat.ici.ro/ prin completarea câmpurilor obligatorii și depunerea tuturor documentelor (format pdf.) solicitate conform art. 78 alin. (1) lit b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Documentele transmise electronic trebuie să fie semnate cu certificat digital calificat înregistrat pentru CUI-ul operatorului economic care solicită avizarea sau cu orice tip de semnătură electronică recunoscută prin prevederile legale.

ICI București, prin reprezentanții săi va verifica documentele înregistrate în contul clientului și printr-un e-mail transmis la adresa de corespondență va confirma înregistrarea solicitării sau va solicita documente suplimentare edificatoare pentru înregistrarea solicitată, caz în care nu se va realiza înregistrarea solicitării până la clarificare.

După înregistrarea cererii, operatorul economic va primi pe adresa de corespondență factura proformă aferentă serviciilor solicitate, achitarea acesteia având termen de 4 zile calendaristice, în caz contrar operatorul economic își pierde rândul potrivit principiului ”primul venit primul servit”. După confirmarea plății de către Serviciul contabilitate din cadrul ICI București operatorul economic va fi anunțat telefonic cu privire la data la care echipamentul va fi supus procedurii de testare. La data anunțată operatorul economic se va prezenta la sediul ICI București pentru depunerea echipamentului și punerea în funcțiune a acestuia. În cazul în care echipamentul nu corespunde cererii depuse și tipului de servicii solicitate, operatorul economic își va pierde programarea, urmând a fi reprogramat la o dată ulterioară.

Corespondența privind etapele din procesul de testare va fi realizată prin e-mailul transmis de către operatorul economic.

Pentru PACHETELE PREMIUM și EXCLUSIVE corespondența între reprezentantul ICI București (șeful echipei de testare/șeful Serviciului Testare Dispozitive Inteligente/șeful Departamentului Testare Dispozitive) va fi realizată atât pe e-mail cât și telefonic cu persoana împuternicită să reprezinte societatea în relația cu ICI București pentru echipamentul aflat în testare.